joi, 27 noiembrie 2014

Epurarea face ţăndări emanarea



"Am trăit să o văd şi pe asta; mai-marii PDSR-ului ridicând frumos, ca la grădiniţă, două degeţele şi pârându-i la Consiliul Europei pe guvernanţi că îi epurează. Să te cruceşti, nu alta, când îl vezi pe dl. Meleşcanu la Aeroportul Otopeni declarând, cu lacrimi în ochi, că-i va ruga pe parlamentarii europeni să intervină pentru stoparea epurărilor politice. Mai că te apucă mila în faţa următoarei imagini: reprezentanţii pedeserişti spăşiţi, cu umerii încovoiaţi de greutatea martiriului lor, învârtindu-şi capetele ca girofarurile ca nu cumva să dea epurarea peste ei. Dar, pe de altă parte, îţi aduci imediat aminte că aceştia sunt oamenii care au condus ţara. Şi ştim cu toţii prea bine în ce hal au făcut-o. Astfel că nu mi se pare deloc că reputatul ziarist Adrian Ursu exagerează atunci când scrie în corespondenţa specială de la Strasbourg, intitulată „PDSR îşi linge rănile la Consiliul Europei” (Adevărul, 28 ianuarie 1997): „Decizia reprezentanţilor PDSR, oricât ar fi ea de prezentată ca un gest politic firesc, conţine în sine o doză destul de mare de tupeu”.
Într-adevăr, după ce şapte ani de zile au ţinut-o într-o veselie cu epurările şi şi-au dublat planul cincinal de pedeserizare, vin acum subalternii dlui Iliescu şi urlă ca din gură de şarpe că „tupeiştii ăştia de la putere s-au apucat de epurări şi cederizări”. Ar mai fi avut cât de cât o logică tot acest bocet dacă dl. Adrian Năstase s-ar fi plâns că nu li se plătesc drepturi de autor pentru furarea ideii de epurare. Dar aşa? Aşa, fiecare pasăre pe graiul ei moare! În 1994, în Raportul Konig-Jansson privind România, care a fost prezentat Consiliului Europei, la capitolul „Sistemul judecătoresc”, întâlnim următorul paragraf: „Una dintre condiţiile pentru independenţa judecătorilor este inamovibilitatea lor. Pentru moment, totuşi, ei pot fi demişi de către Ministerul Justiţiei şi acesta a fost cazul preşedintelui Tribunalului din Bucureşti (n.a. – adică subsemnatul). Chiar dacă motivele invocate pentru această destituire ar fi fost corecte, această procedură nu poate fi acceptată”.
Ei, dar degeaba i-a dat dreptate Consiliul Europei judecătorului Corneliu Turianu, că a venit PDSR-ul şi le-a dat cu flit în nas, pardon, cu „Contraraportul Botică” domnilor König şi Jansson: „Fostul preşedinte al Tribunalului Bucureşti a fost destituit de către ministrul Justiţiei, din funcţia sa administrativă, de preşedinte al instanţei, şi nu din funcţia sa de judecător” (!!!) Şi-acum se duc colegii dlui Botică să se plângă dlui Gunar Jansson că au fost epuraţi. Că bine le zicea dl. Botică pe vremuri: „Nu aţi fost epurat, aţi fost destituit din funcţia dv. administrativă”. Mai că îmi vine să îl propun pe dl. Botică pentru „cederizare” şi numirea sa în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului. Dar, uitând că dl. Gunar Jansson nu este, la urma‑urmei, decât un funcţionar onest care îşi scrie conştiincios raportul şi pe urmă nu îi mai pasă de tupeul nici unui „contra-raport”, PDSR-ul a hotărât să-şi trimită la Strasbourg artileria grea: Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Aida Băjenaru. Dar, hop, a şi venit epurarea şi din trei jălbari mititei, au mai rămas doi. Bodyguarda (sic) dlui Năstase a fost tăiată de pe listă. Zadarnic a explicat conducerea PDSR‑ului că dra Aida era „pentru bagaje”, că Puterii nu i-a păsat că nu va mai fi nimeni care să-i ţină proţapul dlui Năstase când îşi va prezenta jalba. Lovitura dată PDSR‑ului a fost mult mai puternică, căci cine ştie dacă dl. Gunar n-ar fi privit cu alţi ochi, cel puţin „o anumită parte a delegaţiei”. De când cu cazul diplomatului helvet te poţi aştepta la orice.
Dar delegaţia pedeseristă mai are o şansă: charisma dlui Năstase care, de altfel, este privit ca un adevărat spirit european, aici, la Strasbourg, de când, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a luat o atitudine energică împotriva freneziei antihomosexuale care îi cuprinsese pe mulţi parlamentari români. În final, aş încerca să-i consolez pe colegii mei parlamentari pedeserişti reamintindu-le că nimic nu se pierde, totul se transformă. În această ordine de idei, trebuie să remarc şi uluitoarea evoluţie politică a unora din membrii PDSR-ului: emanaţi, pedeserizaţi-potentaţi, epuraţi. Iar în unele cazuri s-a ajuns chiar la o treaptă superioară: arestaţi. "

(România Liberă – 1 februarie 1997)