marți, 3 martie 2015

Lehamitea de carte, marijuana şi prostituţia în şcoli


Numeroşi profesori, între care şi eminenţi universitari, mi-au atras atenţia asupra urmărilor de-a dreptul nefaste pe care le au asupra elevilor atât numărul exagerat al orelor de clasă – cam 7 pe zi – cât şi încărcarea excesivă, iraţională a manualelor cu date şi cunoştinţe ce depăşesc capacitatea de asimilare normală. Dacă adăugăm la orarul şcolii timpul necesar pregătirii temelor acasă – cam 4 ore zilnic – ne dăm seama că, la 13-14 ani, copilului i se cere să facă faţă unui efort intelectual intens de circa 11 ore. Şi asta, repet, zi de zi. Nu este de mirare că stresul a ajuns un fenomen social. Mulţi copii clachează, se îmbolnăvesc, ajung la stări depresive. Astfel concepută, în loc să stimuleze curiozitatea şi dragostea de cultură, şcoala sfârşeşte prin a timora, inducând lehamitea de carte sau grave complexe de neîncredere în forţele proprii. Este o realitate confirmată de specialişti, fie că aceştia sunt profesori, psihologi, sociologi sau medici. Toţi sunt de acord că această stare de lucruri nu mai poate dăinui.
Domnule ministru, cunoaşteţi incomparabil mai bine decât mine problemele învăţământului. Tocmai de aceea vă întreb: ce anume preconizaţi pentru degrevarea programei şcolare, pentru uşurarea efortului stresant la care sunt obligaţi astăzi elevii în detrimentul sănătăţii lor?
A încetat să mai fie un secret că şcolile şi liceele sunt asaltate de bande de derbedei. Există profesori agresaţi verbal şi fizic, elevii care ies de la ore sunt jecmăniţi ziua-n amiaza mare, consumul de rom şi votcă, fumatul marijuanei, etnobotanicelor şi prostituţia sunt fapte aproape banale în curţile şi chiar pe culoarele liceelor. Necombătut, fenomenul a luat proporţii alarmante. Iată de ce, domnule ministru, vă cer să dispuneţi măsurile necesare dacă nu eradicării, cel puţin stăvilirii şi diminuării lui, acţiunile poliţiei putând fi, eventual, sprijinite de poliția comunitară. Nu ne mai este permis să stăm cu braţele încrucişate în faţa răului. Şcoala are nevoie de o mână de ajutor, trebuie să o scoatem din zona influenţelor insalubre, să le oferim copiilor un sentiment de securitate în absenţa căruia reforma şcolii este de neconceput.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu