vineri, 22 iulie 2016

„NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE”

        - Potrivit art.11 din Legea nr.115/1999 privind răspunderea ministerială: „Membrii Guvernului răspund penal pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor de la data depunerii jurământului şi până la încetarea funcţiei, în condiţiile prevăzute de Constituţie”.
        Cazurile de răspundere penală instituite prin art.8 din Legea răspunderii ministeriale, săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, constituie infracţiuni specifice care nu pot fi săvârşite decât de un ministru în exerciţiul funcţiei sale şi pentru care aceştia răspund penal în condiţiile prevăzute de art.72 alin.2 din Constituţie potrivit căruia:
        „Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
        Cum precizam în articolul Răspunderea penală a parlamentarilor-miniştri, legea specială a responsabilităţii ministeriale nu-l scuteşte pe ministru de prevederile Codului penal; ea nu face decât să extindă aria incriminărilor, definind infracţiuni specifice acestei funcţii.
        - Pentru infracţiunile ce nu au nici o legătură cu mandatul de parlamentar ori cu statutul de membru al Guvernului, comise în afara exercitării funcţiilor lor, parlamentarii-miniştri răspund juridic ca orice alt cetăţean, singurele înlesniri ce li se recunosc fiind de ordin procedural (art.72 alin.2 şi 3 din Constituţie).
        Aşadar, ministrul nu se poate sub nici un motiv sustrage legii penale ordinare în cazul în care săvârşeşte infracţiuni prevăzute de Codul penal. Şi asta pentru că, potrivit Constituţiei, „Nimeni nu este mai presus de lege” şi nici un fel de privilegii nu pot fi îngăduite. Ar fi absurd şi ridicol totodată să ne imaginăm că luarea de mită, traficul de influenţă, subminarea economiei naţionale etc. ar putea rămâne nepedepsite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu