Se afișează postările cu eticheta Bancruta frauduloasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bancruta frauduloasa. Afișați toate postările

duminică, 19 ianuarie 2014

Cum să-i faci scăpaţi pe managerii corupţi


Nu este, sper, un secret în ultimii ani, mulţi manageri au condus cu bună ştiinţă la faliment societăţile comerciale ce le fuseseră încredinţate şi situaţia la care mă refer este, de fapt, infracţiunea cunoscută astăzi de toată lumea ca bancrută frauduloasă. Mulţi dintre managerii ce ar fi putut fi învinuiţi de săvârşirea acestei infracţiuni, unii dintre cei aflaţi chiar în anchetă penală, au fost salvaţi in extremis de eliminarea din legislaţie a bancrutei frauduloase.
Nu este cazul să mai invoc istoricul acestei penibile erori juridice. Între timp, ea a fost reparată, prevăzându-se chiar o pedeapsă mai severă decât cea iniţială. Dar aceasta nu înseamnă că faptele, săvârşite până la data votării O.U.G. nr.32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, vor mai putea fi aduse vreodată în faţa justiţiei. Managerii vor putea fi traşi la răspunderea numai pentru infracţiuni nesemnificative în raport cu vinovăţia lor reală, cum ar fi înşelăciunea, falsul sau uzul de fals.
Durerea este însă alta. Aceşti manageri, care au vârât până la umăr mâna în avuţia publică, urmăresc să devină proprietarii întreprinderilor pe care tot ei le-au adus în stare de faliment. Păi, tocmai de asta le-au falimentat, ca apoi să le cumpere pe nimic. Nu neapărat pe numele lor, ci folosindu-se de interpuşi, de firme-fantomă, deja constituite sau fabricate ad-hoc, în scopul participării la licitaţii. Las deoparte faptul că multe licitaţii sunt trucate şi la ele participă, în principal, „agamanii”, adică prietenii managerilor pungaşi. Cum vor reacţiona oamenii aduşi în situaţia de şomeri fără nici o perspectivă când vor vedea că foştii lor directori, dimpreună cu aliaţii lor din AGA şi din consiliile de administraţie şi care au decimat întreprinderile, devin patroni? Credeţi că oamenii nu ştiu prin ce mijloace necinstite şi-au procurat banii cu care vor să cumpere întreprinderile lichidate de ei?
Ştiu, hoţia a fost de multe ori acceptată ca sursă de capitalizare în ritm forţat a întreprinzătorilor autohtoni. Şi, după ce că au furat cu neruşinare, unii dintre aceştia au astăzi tupeul să ne dea lecţii de onestitate şi de civism luminat.
Toate au însă o limită, şi cu atât mai mult trebuie să punem capăt hoţiei. Eu, unul, nu ştiu ce foloase ne poate aduce hoţia patriotică. Privatizarea nu îşi propune îmbogăţirea unor indivizi lipsiţi de orice scrupule. Privatizarea nu este un scop în sine şi nu trebuie făcută peste noapte, oricum şi cu oricine. Directorii falimentului trebuie excluşi din procesul privatizării, fie şi numai pentru rezultatele incompetenţei lor. Când bolnavul este mort sau în agonie, deşi nu a suferit de o boală incurabilă, medicul este cel vinovat. Avem nevoie de investitori capabili, oneşti, de bună-credinţă, români sau străini. Numai cu ei putem reface economia şi forma clasa întreprinzătorilor mici şi mijlocii, preponderentă în toate ţările dezvoltate.
Privatizarea cu corupţi este de neconceput, înseamnă să dăm avuţia publică pe mâna hoţilor. Poate cineva dintre dumneavoastră de acord cu acest jaf strategic? Sunt convins că nu.
Acestea sunt motivele pentru care sugerez Guvernului şi, în mod deosebit ministrului reformei, ca printr-un act normativ să prevadă excluderea din procesul de privatizare a managerilor, a membrilor consiliilor de administraţie şi ai AGA, care în mod deliberat au adus întreprinderile în stare de faliment. Şi aceeaşi soluţie se impune şi în cazul managerilor incompetenţi. Adică toţi cei care s-au aflat în fruntea societăţilor comerciale ce figurează pe lista întreprinderilor care urmează a fi lichidate.

A se vedea şi Bancruta frauduloasă

vineri, 26 aprilie 2013

DICŢIONAR JURIDIC – BANCRUTA FRAUDULOASĂ



Bancruta frauduloasă
Cu începere de la 01.02.2014, când va intra în vigoare noul Cod penal, bancruta va fi incriminată prin dispoziţiile art. 240 (bancruta simplă) şi prin art. 241 (bancruta frauduloasă).
Iniţial această infracţiune era prevăzută în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, fiind eliminată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 32/1997, deşi textul de lege răspundea realităţilor economiei de piaţă.
Întrebarea care se pune este: se justifica prin ceva eliminarea acestei infracţiuni care, tocmai datorită gradului ei ridicat de periculozitate socială, a fost exceptată de la beneficiul ultimei graţieri? Să recitim cu capul limpede textul abrogat: „Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani persoanele vinovate de bancrută frauduloasă constând în una din următoarele fapte: falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea unei părţi din activul societăţii, înfăţişarea de datorii neexistente sau prezentarea în registrele societăţii, în alt act ori în bilanţ, a unor sume nedatorate, precum şi în caz de faliment al societăţii, înstrăinarea în frauda creditorilor a unei părţi însemnate din activ”.
Cum s-a explicat abrogarea? S-a spus că este absurd să ai în legislaţie o asemenea infracţiune câtă vreme nu ai o lege a falimentului, ci doar una a lichidării juridice. S-a explicat că acţiunile de incorectă gestionare de către comerciant a patrimoniului său – care constituie elementul material al infracţiunii de bancrută frauduloasă – se regăsesc incriminate, distinct, în Codul penal. Cum ar fi, bunăoară, falsul în înscrisuri şi distrugerea de înscrisuri. Dar ce ne facem cu toate celelalte modalităţi normative prin care poate fi realizată bancruta frauduloasă: înfăţişarea de datorii neexistente; prezentarea în registrele societăţii, în alt act ori în bilanţ, a unor sume nedatorate; precum şi, în caz de faliment al societăţii, înstrăinarea în frauda creditorilor, a unei părţi însemnate din activ? În ce lege penală ordinară sau specială se regăseau incriminate aceste fapte infracţionale?
Susţinerea că incriminarea acestei infracţiuni complexe nu s-ar justifica fiindcă nu avem o lege a falimentului provenea fie dintr-o necunoaştere a materiei, ceea ce e greu de crezut, fie, foarte probabil, din rea-credinţă. Ar fi trebuit să se ştie că bancruta frauduloasă nu se confundă cu falimentul şi, din simpla lectură a textului abrogat, înţelege oricine că gestionarea incorectă nu duce neapărat la faliment. Ea este o metodă clasică de înşelare şi păgubire a creditorilor. Era justificată nesancţionarea unor asemenea manopere viclene în condiţiile în care ele se întâlneau frecvent în „firava” noastră economie de piaţă? Realitatea ne obligă să fim extrem de prudenţi în momentul în care legiferăm sau aducem modificări unei legi. Nu se agrea la acea vreme termenul de falit? Se făcea alergie la ideea că un pungaş se pune singur în „neputinţă de plată” pentru a extrage din aceasta avantaje uriaşe, lăsându-i cu buza umflată pe cei care s-au încrezut în onestitatea lui comercială? Nu era agreat cuvântul bancrută, i se putea zice „lichidare frauduloasă”! Dar asta nu schimba cu nimic datele problemei. Nu convenea că infracţiunea era prevăzută în Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale? Nu-i nimic! Putea fi luată şi mutată în Codul penal sau într-o lege penală specială, cu condiţia să se asigure continuitatea incriminării acestei fapte penale care, la noi, a făcut frecvent adevărate ravagii. Se pare că acest lucru a fost înţeles abia în 2006, când bancruta frauduloasă a fost introdusă în Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, în art.143: „(1) Constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. (2) Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda creditorilor; c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.” Începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), articolul 143 va fi abrogat.